Ești dependent(ă)!

Tu, eu, colegul, verișoara, vecinul. Toți suntem dependenți. Am creat o lume care ne poartă de grijă și ne oferă mai toate tipurile de confort, iar acum nu doar că nu mai știm cum am putea trăi într-un mediu diferit, dar am devenit dependenți de cel existent. Și lucrurile stau chiar mai rău de-atât.

Am evoluat să vrem să supraviețuim. Și ca stimulent pentru comportamentul ăsta, subconștientul ne răsplătește pentru fiecare lucru pe care-l facem în direcția supraviețuirii. Pe scurt, când ne îndeplinim una din nevoile de bază, ne simțim bine. Ce bine e după masă, mai ales dacă a trebuit să rabzi puțin înainte. Sau ce bună e o baie fierbinte după ce ai stat puțin mai mult decât ți-ar fi plăcut iarna pe-afară. Ca să nu mai zic de cât de îmbietor arată șemineul ăla în aceeași situație, pentru cei din noi care au norocul să aibă așa ceva.

Dar ăsta e un lucru bun, nu?

Senzația asta e cauzată de dopamină, o substanță secretată de neuroni pentru a încuraja comportamentul benefic. Toate bune și frumoase, doar că în prezent suntem înconjurați de lucruri special făcute să creeze plăcere. Iar creierul nostru nu poate face diferența între cele două tipuri de stimulenți.

Așa că de fiecare dată când ne uităm la televizor, mâncăm dulciuri bogate în zaharuri rafinate, ne jucăm pe telefon, consumăm alcool sau mai știu eu ce facem în ziua de azi ca să ne simțim bine, păcălim creierul că facem ceva ce ne crește șansele de supraviețuire. Cum anume? Depinde. Unele situații sunt mai ușor de explicat, dar altele sunt atât de complicate că au fost create întregi industrii în jurul lor. Zahărul, de exemplu, e o sursă incredibilă de energie. Dar una care era rară în trecut (și mai puțin eficientă, sub formă de zaharuri complexe), motiv pentru care creierul nostru primitiv crede că e în beneficiul nostru să-l consumăm într-o cât mai mare cantitate atunci când e posibil.

Cum poate să fie plăcerea un lucru rău?

Creierul nostru e bombardat în continuu cu dopamină. S-a desensitivizat până la punctul în care când facem lucrurile de zi cu zi, cele cu adevărat necesare, nu ne mai simțim sub nicio formă împliniți. Nu simțim fericire că am realizat ceva util, dimpotrivă. Suntem frustrați că am pierdut timpul făcând treburi mărunte, când puteam să-l pierdem fericiți în fața televizorului.

Desensitivizarea asta e ce ne-a făcut dependenți. Ne trebuie din ce în ce mai multă dopamină ca să ne simțim măcar mulțumiți, dacă nu fericiți. Trebuie să pierdem din ce în ce mai mult timp făcând lucruri neproductive, dar “relaxante”, sau în caz contrar ajungem în pragul depresiei. Și dacă o facem, totuși, ajungem eventual la același rezultat. Pentru că mai devreme sau mai târziu o să ne uităm în urmă și-o să vedem cât timp am pierdut și câte lucruri minunate puteam face în tot timpul ăla.

Ce-i de făcut?

Hai să ne controlăm. Nu zic să nu ne răsplătim cu ceva bun la sfârșitul unei zile lungi, dar să ne asigurăm că e o răsplată bine meritată. Și, pe cât se poate, una sănătoasă. Totul cu moderație. Da, suntem tineri. Da, avem o singură viață. Dar ca să ne bucurăm cu adevărat de ea, hai să rămânem sănătoși. Fizic și mental.

Pe deasupra, hai să ne moderăm și așteptările. Să nu ne mai lăsăm păcăliți de reclame, de social media etc. în a crede că trebuie să fim fericiți tot timpul. Uneori trebuie doar să fim. Pentru asta recomand cu mare drag meditația: nu crește neapărat fericirea, dar te poate ajuta să vezi lucrurile mai clar și să realizezi că ai mai mult decât credeai. Mai mult poate decât ai nevoie ca să fii împlinit(ă).

Desensitivizarea de care vorbeam e reversibilă. Nu e deloc ușor, dar se poate face. Cu puțină perseverență putem cu toții să scăpăm de dependență.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.